TERGIVERSĂRI. Legi plimbate în Parlament

Statutul minorităţilor în România a fost o problemă legislativă chiar imediat după revoluţie, iar proiectul de lege s-a perindat prin Parlament începând cu 9 februarie 2005, când cei de la UDMR au propus proiectul de lege cu privire la statutul minorităţilor din România.

Legi plimbate în Parlament |MEDIAFAX FOTO

Proiectul urma a fi finalizat la începutul lunii martie. Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi-a asumat acest proiect (pe care l-a şi înaintat Parlamentului, în procedură de urgenţă, la data de 19 Mai 2005). Consiliul Legislativ, la data de 23 Mai 2005, avizează favorabil proiectul de lege, dar face mai multe observaţii (de-a lungul a opt pagini). Ulterior, Senatul va refuza să discute proiectul în procedură de urgenţă, aşa cum ceruse Primul Ministru.

La 25 Octombrie 2005, Comisia de la Veneţia a dat publicităţii (la Strasbourg) avizul său asupra proiectului Legii privind Statutul minorităţilor naţionale din România, însă proiectul a fost abandonat din cauza disputelor politice. În anul 2009 a revenit în atenţia parlamentarilor, după ce UDMR a fost cooptată în coaliţia de guvernământ condusă de PD.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, în data de 18 septembrie 2012, cu unanimitate de voturi, ca Legea privind Statutul minorităţilor naţionale să reintre în dezbaterea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, pentru a se elabora un nou Raport.

> Pachetul de Legi privinda Siguranţa Naţională

În august 1991, s-a publicat Legea nr. 51/1991 privind siguranta naţională a României, care a fost votată înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei în 2003.

Deși unele prevederi intrau în contradicţie cu legi internaţionale şi cu noua Constituţie, această lege reprezintă, totuşi, cadrul legal prin care s-au constituit serviciile de informaţii şi structurile informative cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale: SIE, SRI, structuri MAPN, ale Ministerului de Interne şi ale Ministerului de Justiţie.

În 2004 apare o strategie naţională de apărare a ţării, iar în 2005 a fost făcută o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României care a fost respinsă definitiv în 2006.

În aprilie 2007, legile securității naționale – mai puțin proiectul privind Statutul ofițerului de informații – au fost adoptate tacit de Camera Deputaților, din cauza absenteismului din cele două comisii sesizate, juridică și cea pentru apărare, în contextul în care parlamentarii PNL, PC, UDMR și PSD au boicotat ședințele.

În februarie 2009, guvernul PDL-PSD a scos de pe ordinea de zi a Parlamentului pachetul cu legile siguranţei, tocmai pentru a face loc noilor legi care trebuiau elaborate de comisia specială parlamentară. Această comisie parlamentară pentru elaborarea noilor legi ale siguranţei, deşi avea termen de predare 1 septembrie 2010, nu numai că nu a elaborat nicio lege, dar nici măcar nu s-a întrunit.

Legea securităţii naţionale a fost adoptată tacit de Camera Deputatilor prin depăşirea termenului pentru dezbatere şi vot final şi transmisa la Senat. În mai 2012, legea este respinsă definitiv de către Senat încetarea procedurii legislative prin respingere definitiva de catre Senat.

Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, Cătălin Harnagea, susţinea în octombrie 2012, la Digi24 că legea siguranţei naţionale este depăşită şi nu toate obiectivele considerate de interes naţional îşi merită statutul.

Pachetul actual de legi privind siguranța națională cuprinde:

  • Lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe

  • Lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii

  • Legea securităţii naţionale a României

  • Legea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi protecţie

  • Lege privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii

> Legislația electorală

Din 1831, de când datează legislația electorală, până în prezent, România a avut 19 legi electorale, unele dintre ele fiind folosite o singură dată: 1857, 1939, 1946, 1948, 1966, 1990 și 2004.

Pe teritoriul României, primele manifestări în desemnarea şi atragerea unor reprezentanţi la conducerea destinelor maselor s-a înregistrat odată cu instituirea uniunilor de obşti 1831, de bază fiind sistemul cenzitar, între care censul de vârstă şi cel de avere dominau - ca o dovadă certă de înţelepciune şi putere.

Censul de avere, care era deţinut doar de aceia care dispuneau de o anumită stare materială, a fost întâlnit în mai toate ţările europene ale secolelor XVIII şi XIX. Votul în sine se efectua în mod nemijlocit (direct) sau prin reprezentanţi (indirect), cum era în cazul păturilor sărace.

Istoria electorală mai înregistrează şi censul de sex, în virtutea căruia se restricţiona participarea femeilor la vot şi dreptul de a fi alese, iar în ceea ce priveşte gradul de instruire sau chiar de vârstă se apelează, la ceea ce specialiştii definesc votul capacitar. În acelaşi scop, istoria electorală mai reţine şi censul profesional, cu referire la cei care, anterior, au avut o anume funcţie, mai ales de pe vremea când activau ca oşteni.

Treptat, censul de vârstă a involuat de la vârsta de 30 de ani, către vârsta de 25 de ani, odată cu Convenţia de la Paris din 1858, când s-a introdus şi votul universal.

După 1989, legea electorală s-a modificat de cinci ori. Legea electorală din 1990 prevedea reintroducerea bicameralismului și a votului pe liste județene. Vârsta minimă a persoanelor care puteau vota era de 18 ani, iar șomerilor le era interzis să candideze. Camera avea 387 aleşi (fără minorităţi altele decât maghiară), Senatul – 119.

Legea electorală din 1992 permitea votarea doar duminica, de la ora 6 la ora 21. Circumscripţiile sunt definite la nivel de judeţ şi sunt plurinominale până în 2008. Camera avea 328 aleşi, Senatul 143.

După alte modificări din 1996, în 2004 pragul electoral urcă la 5% pentru partide, cu un supliment de 3 – 5% pentru coaliţii, iar Camera are 314 aleşi, pe când Senatul - 137.

Legea electorală din 2008 prevede introducerea pragului alternativ, trei colegii la Senat şi şase la camera Deputaţilor. Mai mult de atât, se introduce o formulă electorală eclectică: deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proporţionale.

În 2011, Legea Codului Electoral a fost propusă de către Autoritatea Electorală Permanentă, dar nu a fost adoptată. 

Copyright ©2012. Digi24
^ Inapoi sus